Acum multi ani(adica vreo 4 jumate) mi-am vizitat iubitul in Romania. Cand am plecat, dupa 2 saptamani minunate, i-am cerut , ca orice pustoaica ce se respecta, tricoul lui. Stiti voi, mirosul lui, amintiri, nebunii. Inca mai am tricoul ala, si chiar il mai port. E adevarat ca nu mai miroase a el. Si nu il mai port pentru a fi aproape de el sau pentru a-mi aminti. Amintirile sunt acolo, nu mai au nevoie de nimic sa fie scoase din sertarul uitarii, cu toate ca am momente cand simt nevoia sa stea acolo si sa nu mai iasa. Dar nu e vorba despre asta. E vorba cum, destul de mult timp dupa ce m-am intors acasa, tricoul ala mirosea a EL . Si imi placea, si il simteam mai aproape.
Problema este ca acum am nevoie de parfumul meu pentru a-mi aminti cine sunt si pentru a ma regasi.Am nevoie de mine, si de parfumul meu , care sa imi aminteasca de faptul ca pot merge mai departe si pot face orice. Am nevoie de o disciplina sufleteasca, fizica si morala, si de o ambitie de fier...Am nevoie de un sut in fund pentru a face un pas inainte. Mi l-am dat..acum astept pasul.
Nu o sa te uit, nici nu imi doresc asta, dar pana la a fi "noi" trebuie sa fim "eu".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu